În sala de 10,5/7 metri sunt expuse peste 190 de icoane pictate pe sticlă, creații ale pictorului iconar IOAN COSMA, fiu al satului Borza, membru al Academiei de Arte Tradiționale Cluj Napoca. Tripticul existent este o lucrare amplă ce cuprinde un număr de 48 de icoane și are 280 cm lungime și 110 cm. lățime este, după spusele autorului, cea mai mare lucrare de acest gen din lume. Tot aici se află și două cruci din lemn de 120 cm, respectiv 110 cm înălțime ce sunt placate fiecare, pe avers și pe revers, cu câte 6 icoane pictate pe sticlă.

Icoanele existente sunt de diferite dimensiuni, de la cele de 30/40 cm și până la unele de 100/120 cm sau la Prăznicarele ce cuprind fiecare zeci de iconițe. Privitorul are ocazia să vadă cele mai importante scene religioase specifice bisericii ortodoxe române, iar pasionații și cunoscătorii să recunoască școlile românești de pictură pe sticlă consacrate de-a lungul istoriei.

Olăritul este una din cele mai vechi meserii, ea practicându-se începând cu mii de ani în urmă și până în zilele noastre. În consecință, nu putem să vorbim despre tradiția populară românească fără a reliefa importanța pe care acest străvechi meșteșug a avut-o de-a lungul istoriei noastre.

Dacă astăzi ceramica produsă este folosită ca obiect decorativ, în trecut era folosită în toate gospodăriile, în viața de zi cu zi, în foarte multe domenii. Muzeul nostru deține exponate din ceramică din cele mai diverse, începând de la opaițe din vremea dacilor și până la ulcelele în care țărăncile noastre puneau laptele la prins.

În muzeul nostru puteți admira: blide din lut folosite pentru mâncare dar și din cele ce împodobeau pereții caselor sau din cele din porțelan crăpate dar legate cu plasă de sârmă cum nu se mai vede astăzi; ulcioare simple sau din cele cu ciuci; oale și hârboaie pentru preparat, depozitat sau transportat mâncarea; strachini, căni, cești, farfurioare, bibelouri.

Un element definitoriu al fiecărei zone este portul popular specific acesteia. Adevărate opere de artă, fiecare haină ieșită din mâinile țărăncilor noastre este un unicat prin faptul că au fost realizate manual în totalitate. Fie că este vorba despre haine care erau purtate zi de zi, fie că e vorba de cele purtate de sărbători sau evenimente, la toate se observă grija deosebită pentru fiecare detaliu, nimic nu era lăsat la întâmplare. Deși există zicala că ,,nu haina îl face pe om”, fiecare voia să fie mai deosebit, mai atractiv îmbrăcat. Dovada faptului că au reușit o avem și noi și o puteți vedea în obiectele expuse.

Gama de exponate din categoria portului popular pe care o oferim privirii vizitatorilor noștri este foarte variată și provine în marea ei majoritate din satele din jur. Se pot vedea aici: cămăși femeiești (spăcele) pentru fete și femei tinere dar și de femei bătrâne (cu nasturi), fiecare având alte modele de cusături sau design; cămăși de bărbați, cămăși de mire, pieptare de femei și de bărbați, zadii(catrințe), năframe, clopuri de paie, cizme de box pentru femei sau pentru bărbați, opinci de bărbați dar și de copii, brâuri din piele (tyisău), etc.

Cu toată modestia și sărăcia țăranului de altădată, acesta a încercat de-a lungul vremii să-și facă viața de zi cu zi mai ușoară pentru familia sa. O parte importantă a acestui proces a fost și încercarea acestuia de a avea un mobilier simplu dar funcțional. În fiecare casă țărănească existau cam aceleași piese de mobilier pe care le prezentăm și noi în muzeul nostru: patul din lemn, înalt, cu tăbliile din față și din spate bogat ornamentate, cu salteaua umplută cu paie (strujac) pe care tronează pernele stivuite ce-și etalează tocurile bogat ornamentate și cusăturile meșteșugite; lădoiul cu încrustături așezat după masă și care avea rolul de bancă pe care se ședea dar și de dulap pentru haine și pânză; lada de zestre cu modele unice în care se păstrau obiecte de îmbrăcăminte; scaune cu spătar sau altele tip taburet, toate cu încrustături în lemn; raftul pentru vase din cămară (stelaje); dulapul pentru haine (șifonul); dulapul de bucătărie (credențul); leagănul pentru copii; masa cu sertar (puiuc la masă); etc.

Alături de familie și de animalele sale, țăranul mai prețuia ceva la fel de mult: uneltele sale. Femeia mai avea și ea la ce să țină: obiectele sale casnice. De toate acestea depindea dacă trăia mai bine sau mai rău decât ceilalți. Multe din aceste obiecte ce poartă urmele picăturilor lor de sudoare sunt expuse și în muzeul nostru și așteaptă să fie văzute.

Din categoria uneltelor avem: ansamblul plug – rotițe – tânjală – jug; sapă, coasă și furci din cele mai diverse; rindele; sfledere; clești, ciocane și foale de fierărie; piroane, scoabe, țâțâni, pipe din fier forjat; rudițe pentru ciubere; cosor; roluri și perie(chefe) de văruit; Avem și numeroase obiecte folosite în gospodărie: lămpi, felinare (lămpașe), balanțe din lemn (fonturi), mașini de măcinat nucă sau piper, tocuri pentru brânză, cofe din lemn, storcător de jumări, zdrobitor de cartofi, putină pentru bătut untul, mașini de tors, site și ciururi pentru cernut, etc.

Avem toate obiectele folosite de țărănci pentru țesutul pânzei, începând cu melița sau zdrobitorul și continuând cu heceli mari și mici, furci de tors cu fuior și fuse, vârtelnițe, rășchitor, urzoi, sucale cu țevi, un război de țesut funcțional cu multe piese de rezervă, mai pentru spălat pânza, durgalău pentru îndreptat pânză.

Nu doar uneltele folosite la țesutul pânzei se regăsesc în muzeu ci și produsul finit al muncii femeilor de la sat: pânză brută ”gata durgălită”, adică rulată și întinsă, fără cute; pânză pentru saci și pânză pentru prosoape de bucătărie (dosoaie); zeci de ștergare cusute în o mare varietate de modele, cu sau fără dantelă (cipcă); fețe de masă și cearceafuri cusute cu măiestrie; pături din lână colorată, preșuri țesute, perdele din pânză (firhonguri) cum rar se văd în zilele noastre, mileuri, ciururi și multe altele.

Un element de noutate specific muzeului nostru este acela că vizitatorii noștri au posibilitatea de a țese în război, de a toarce sau a folosi și celelalte unelte: sucală, vârtelniță, rășchitor, urzoi, etc.

Vitrina cu monede și bancnote care există în hol cuprinde o gamă largă de exponate din diferite perioade istorice și din mai multe țări: kreutzeri de aramă (de aici vine denumirea de ,,grițari” folosită pentru banii de valoare mică) din anii 1800, 1812, 1851, și care au circulat în Imperiul Habsburgic; taleri Maria Tereza din argint (1780); gulden olandez(1739); lei din argint din anii 1880, 1881, 1935-1946; fileri, forinți și helleri din Austro-Ungaria(1895-1915), dolari din argint din 1851, 1873 și 1921; mărci germane(1943); salbe din monede de argint din sec. XIX; monede și bancnote cu lei românești de diferite valor din perioada 1945-2000; monede și bancnote din perioada 1965-1990 din majoritatea țărilor europene dar și din Canada, India sau China.

Medalistica este reprezentată de diferite medalii, majoritatea românești dar și din țările vecine. Cele mai vechi sunt de la sfârșitul sec. XIX și începutul secolului următor și au o valoare deosebită. Sunt medalii ce comemorează evenimente, instituții sau personalități, premii sau suveniruri.

Deși în apropiere nu există mine de neferoase, prezența florilor de mină în muzeul satului are totuși legătură cu locuitorii satelor din zonă. Acest lucru se datorează faptului că în perioada comunistă mulți din locuitorii satelor noastre au lucrat în minele din jurul orașului Baia Mare. Unii din ei au rămas aici, alții s-au mutat mai aproape de locul de muncă.

Foarte căutate și valoroase în trecut, florile de mină erau atunci oferite de mineri pentru a-și rezolva diferite treburi. În timp, valoarea lor în ochii multora a scăzut, frumusețea lor însă nu. Ca să vă convingeți, vă așteptăm să vedeți aceste minuni ale naturii de forme și culori diverse pentru care minerii își riscau de cele mai multe ori viața. Cele aproape 100 de exponate ale noastre o să vă încânte privirea!

Partea din muzeu foarte apreciată de locuitorii satului Borza este cea în care sunt expuse fotografiile vechi adunate din sat, scanate și mărite, cu precizarea persoanelor prezentate în ele. Mulți se regăsesc în ele în diferite etape ale vieții lor, alții recunosc prieteni sau dușmani, rude, vecini, frați sau surori, mulți plecați departe sau plecați din această lume. Fiecare fotografie are propria sa poveste pe care mulți privitori o evocă la vedera ei.

Fotografiile ce prezintă satul din zilele noastre în ipostaze inedite, surprinse de un profesionist (Mirel Matyas), îi fac pe săteni, deopotrivă cu vizitatorii străini, să se minuneze de frumusețea locului și a împrejurimilor satului.

Documentele vechi deținute sunt mai ales din zona documentelor școlare vechi ce aparțin școlii noastre.

Din această categorie de obiecte pe care le avem expuse în muzeu, menționăm urătoarele: radiouri pe lămpi cu sau fără pick-up, discuri din vinilin, radiou și televizor portabil, telefon cu manivelă, aparate de proiecție cu diapozitive și cu diafilme, penar și rechizite școlare din lemn, indigo, sugativă cu suport, stilou, trusă de sterilizat portabilă, seringi din sticlă, aparat vechi pentru măsurat tensiunea, uniforme de ”Șoimii patriei” și de ”pionier” cu cravată, aparat manual de tuns, briciuri, opaițe dacice, obiecte de podoabă, melci pietrificați descoperiți în arealul satului, cioburi din vase ceramice foarte vechi, mașini de cusut vechi, truse oftalmologice vechi, valiza vechiului soldat în termen, cântare de magazin cu ace sau de piață cu greutăți și multe altele.